Din culiesele unei nunți la superlativ – Andra a spus DA la... Andra :)


La inceput de vară, la Ballroom Andra, în Tecuci, a avut loc un eveniment cu totul special, intens pregătit și așteptat cu nerăbdare de familie și prieteni: nunta Andrei Florea și a lui Adrian Nicola.

Cum a decurs totul? Minunat! A fost o nuntă de poveste despre care încă se vorbește cu mare admirație în toată țara.

Urmărește și tu povestea nunții pentru că vei descoperi niște detalii care te vor impresiona!

Andra și Adrian s-au cunoscut cât se poate de natural și firesc prin intermediul unor prieteni comuni. Dacă le-am asculta povestea, am putea crede că au fost mereu suflete pereche care s-au tot căutat până în ziua când s-au văzut și a fost dragoste la prima vedere. A urmat o primă întâlnire care s-a transformat într-o relație încununată frumos cu o cerere în căsătorie la Paris.

Apoi nunta.                    

Frumoasa nuntă a fost organizată detaliu cu detaliu chiar de Andra, iar tot procesul a durat aproape 1 an.

La final, Andra si Adrian au avut exact nunta pe care au visat-o: modernă, exotică și cu super distracție până în zori. S-au ținut departe de tot ce înseamnă tradițiile și ritualurile unei nunți clasice și au ales să fie ei înșiși: relaxați, zâmbitori și niște gazde minunate pentru cei 250 de oaspeți care au ales să le fie alături.

După nuntă, ne-am permis să le punem proaspeților căsătoriți câteva intrebări și să extragem câteva detalii prețioase și interesante pentru viitorii miri și nu numai.

Cum v-ați dorit sa fie nunta?

Ne-am dorit din tot sufletul ca tot ce vom alege pentru nuntă să ne reprezinte 100% pe noi. De asta am și ales să facem nunta aici, la noi acasă, unde ne simțim cel mai bine.

Nunta noastră a fost o nuntă de revistă dar nu ca din reviste. A fost o nuntă cu furnizori din zona noastră, accesibili oricui dar aleși după criterii foarte, foarte clare de calitate și după discuții lungi în care le-am explicat cu detalii multe toate așteptările noastre.

N-am vrut o nuntă de fițe sau o nuntă scorțoasă la care să se vină cu papion și rochii de super gală. N-am ales servicii extravagante, de care n-a mai auzit nimeni. Am vrut o nuntă cu multă, multă, multă distracție și relaxare pentru noi și invitații noștri. Tot ce am inclus în nuntă, muzica, mancarea, prajiturile, cocktailurile, momentele emoționate, dansul mirilor au avut un singur scop: distracția pe săturate. Pentru că până la urmă despre asta e nunta, nu? Despre dans, bucurie și emoție între prieteni și în familie.

În care dintre locațiile Ballroom Andra a avut loc nunta?

Am ales pentru nunta noastră Salonul Palas pentru că se potrivea perfect ideii de decor pentru tavan pe care doream să o implementăm deja pentru a face din Salonul Palas o locaţie super romantică şi pentru restul mirilor. Ceea ce a ieşit a fost extrem de încântător şi pentru noi, a fost wow pentru furnizori, pentru prieteni, pentru toţi cei care au descoperit cu uimire rezultatul final.

Am decorat cortul festiv cu tavane cu flori suspendate și multe multe flori naturale, orhidee și plante vezi, aranjate meticulos de mâinile îndemânatice și imaginația creativă a Danei Florea de la Atelierul cu Flori și Cadouri.

Decorul romantic a fost completat de aranjamente pentru mese de diverse dimensiuni, aranjamente înalte și joase, aranjamente pe cercuri aurii, lumânări, multă verdeață pe mese rotunde sau dreptunghiulare pentru un efect special. Farfuriile cu perle au completat superb decorul meselor și s-au încadrat minunat în ansamblul de poveste al decorului de nuntă.

Cât de spectaculos a fost meniul?

Meniul n-a fost neapărat spectaculos ci hrănitor și bun pentru că partea de spectacol a venit din altă parte nu din mâncare.

Meniul a fost gustos, mâncabil, divers şi pe gustul invitaţilor.

Şi da, am avut şi aperitiv, bogat şi variat aşa cum se obişnuieşte la noi şi sărmăluţe dacă se întreabă cineva. N-am avut platouri fantezie şi un meniu super exotic pentru că mulţi dintre invitaţi chiar voiau mâncare ca la Andra, o mâncare pe care o ştiau şi de care aveau poftă. Meniul a fost creat special pentru a hrăni invitații și nu pentru spectacol.

Nunta voastră a fost extrem de spectaculoasă pe partea artistică de muzică și dans. Pe cine aţi ales să vă cânte şi să vă încânte invitaţii?

De partea de spectacol s-au ocupat cu mare drag și profesionalistm trupa Feelings din Bacău și invitații speciali Mioara Velicu și Nikos Papadopoulos împreună cu ansamblul de dansatori de muzică grecească Elada.

Nu pot să descriu în cuvinte cât de mult m-a impresionat fiecare artist in parte. Au fost toți oameni de excepție care ne-au oferit momente de emoție intensă, ne-au făcut pe toți, tineri și mai puțin tineri să dansăm ca niște adolescenți toată noaptea și să ne bucurăm de tot ce poate fi mai bun la o nuntă.

Trupa Feelings a avut niște momente de spectacol fabuloase, pe ritmurile lor însoțite de o scenografie extrem de bine gândită am dansat până dimineață. Mioara Velicu ne-a oferit 40 de minute de încântare pe partea de muzică populară iar Nikos și dansatorii de la Elada au fost de excepție pe partea de spectacol și dansuri grecești.

După cum vedeți, am ales artiști diverși, excepționali, care au știut să ne ofere fix ceea ce ne doream: spectacol și momente de super distracție pentru toți invitații. Garantat nu s-a plictisit nimeni! Au fost toți extrem de încântați de cele simțite, au dansat pe rupte, au râs, au cântat și asta a fost ceea ce ne-am dorit!

 

Nunta voastră a provocat o avalanșă de reactii pozitive din partea invitatilor tineri si mai putin tineri. Cu ce i-ați încântat de s-au simțit atât de bine?

Așa cum am amintit deja, toată lumea s-a distrat pe cinste pana in zori pentru că am ales trupa Feelings care e super tare atât pe partea de muzică dar mai ales pe partea de spectacol. Muzica si scenografia moderna a fost fix pe gustul invitatilor nostri veniți din toată țara.

In plus, mulți invitați au fost încântați de cocktailurile super bune făcute de Creative Bar Events, s-au indulcit cu inghetata tailandeza facuta pe loc de niște specialiști geniali, au savurat branzaturi fine si salamuri picante de la Italian Bar, s-au delectat cu delicatese de la Pavlova Bar si-au facut poze cu cabina foto.

Pentru domni am avut un Cigar Bar cu trabucuri și țigări de foi acompaniat de băuturi fine și care a fost super apreciat.

Aveti vreun sfat pentru viitorii miri?          

Faceți o nuntă după gustul vostru dar mereu cu gândul la impresia pe care o va avea asupra invitatilor. Alegeți servicii de calitate, care să încânte invitații, alegeți muzică bună și dansați până în zori alături de cei dragi! Despre asta e nunta!