După 5 ani de relație, Sorina și Andrei își zâmbesc și se bucură unul de celălalt la fel ca în prima zi. Sunt veseli, optimiști, îndrăgostiți și plini de entuziasmul și energia pe care doar o relație împlinită ți le poate aduce.
Sorina, cea mai entuziastă și energică persoană pe care am întâlnit-o până acum, este wellness coach la Yes2FitClub în București. Promovează un stil de viață sănătos, bazat pe mișcare, alimentație sănătoasă și iubește provocările de orice fel.
Pe Andrei, actualul soț, l-a întâlnit acum 5 ani, într-un frumos circuit prin Europa organizat de facultatea la care amândoi erau studenți. Relația a evoluat frumos și natural așa că au hotărât să-și organizeze nunta la Galați, orașul pe care Sorina îl numește ACASĂ.
Planificarea nunții a adus cu ea tot felul de întrebări și incertitudini așa cum se întâmplă de obicei viitorilor miri. Căutatul pe Google le-a oferit prea puține răspunsuri însă i-a adus față în față cu un eveniment dedicat mirilor și mireselor, un eveniment care avea loc în București, orașul care îi găzduiește de atâta vreme.
Power Miresici, super seminarul la care Sorina si Andrei au descoperit atat de multe idei bune pentru nunta lor, se găsește acum pe Wedflix!
Deși mai avea doar 3 luni până la nuntă când a descoperit pe Facebook evenimentul Power Miresici, Sorina a fost curioasă și dornică să afle mai multe despre planificarea unei nunți de succes și fără datorii. Așa că și-a luat de mână logodnicul dar și o gașcă de prieteni și au venit la Power Miresici unde au fost prezenți cu tot sufletul, energia și buna dispoziție de care pot da dovadă niște viitori miri super fericiți.
.jpg)
"Am descoperit evenimentul pe Facebook. M-a convins sa particip faptul că era gratuit, nevoia de informații și incertitudinile constante. Evident că am luat încă 2 cupluri cu noi!"
Majoritatea mirilor sunt prea stresați în ultima fază a planificării nunții sau consideră că au rezolvat deja totul și că nu prea mai are rost să participe la un seminar despre nunți. Nu și Sorina. Sorina a venit, s-a bucurat, ne-a mulțumit iar la urmă a ales să plece acasă cu Planul de Nuntă, pachetul nostru de cursuri care te învață cum să te distrezi și să rămâi cu bani la nuntă.
"Mi-a fost destul de greu sa-mi conving soțul sa-l achiziționăm, având în vedere că eram cu 3 luni înainte de nuntă și aveam deja majoritatea contractelor deja stabilite, însă ambii nu regretăm o clipă decizia luată! Am învățat lucruri pe care intenționăm sa le aplicăm în organizarea viitoarelor evenimente din viața noastră.
Merită să investiți în cursul lui Mac! Vă va scuti de nopți nedormite și griji inutile și vă va oferi ceea ce toți mirii vor în ziua nunții: control și un eveniment de succes și fără datorii! M-a ajutat mult să mă simți mai liniștită în ceea ce privește organizarea, unde aveam deseori senzația că îmi scapă anumite lucruri. Am apreciat modul structurat în care a prezentat fiecare furnizor în parte și mi-am luat totuși notițe pentru evenimentele următoare."
Planificarea Nunții
"Planificarea am început-o cu doar 8 luni înaintea nunții. În mare parte ne-au ajutat părinții și prietenii care erau deja căsătoriți. Planul de Nuntă ne-a ajutat enorm să facem niște schimbări pe ultima sută de metri. Am fost norocoși să-l avem și să-l folosim, am pus la punct o mulțime de detalii importante."
"Totul a pornit de la găsirea restaurantului. Inițial am vrut sa stabilim data la o distanță de 1 an si 8 luni dar am găsit disponibilitate mai devreme cu un an, așa că de acolo au pornit toate ca un domino, pentru că era presiunea timpului."
"Principalul criteriu în alegerea furnizorilor au fost recomandările. Restaurantul l-am ales după modul în care arăta + chimia cu proprietarul. Fotograful a fost un prieten, iar videograful era colaboratorul acestuia (fiind vorba de o alegere subiectivă, n-am fost tocmai mulțumită de finalitatea contractului). DJ-ul a fost recomandare de la o rudă care e in domeniu (serviciile oferite au fost superioare ofertei discutate; a fost o surpriza din partea rudei). Cofetăria a fost o recomandare, alegerea a fost bazată pe chimia cu proprietarul și oferta acestuia."
Nunta, frumoasa nuntă!
"Sincer, am avut emoții în ajunul nuntii, așa cum se întâmplă tuturor mirilor în preajma unui eveniment atât de mare. Din fericire, în ziua nunții ne-am trezit cum ne-a învățat Mac, cu gândul că totul va fi excelent, va fi o zi perfectă și orice s-ar întâmpla, atitudinea e "no problem".
"Evident că au apărut și neprevăzute. Una din problemele apărute a fost faptul că în momentul în care trebuia să facem ședința foto a început să plouă torențial, iar traficul în Galați a fost blocat din cauza unui mare eveniment (Forța Zu). Am decis așadar să renunțăm la ședința foto, am profitat de pauza din program să ne tragem sufletele și să mai repetăm dansul mirilor, timp în care fotograful a făcut câteva instantanee."
.jpg)
"Deși am considerat mereu că la propria nuntă nu te poți distra cu adevărat din cauza stresului, pot spune cu mana pe inima că noi am avut cea mai frumoasă nuntă, ne-am super distrat și putem afirma că am avut o nunta de succes și fără datorii."
Iată ce super idei din Planul de Nuntă (actualul Wedflix) am descoperit și am aplicat pe ultima suta de metri și mai ales ce rezultate spectaculoase am avut pentru că am ales să facem schimbările și să aplicăm ceea ce am descoperit în cursuri:
1. Am crescut numărul invitaților (wow!), astfel de la estimarea inițială de 120 de persoane, am avut 174 de nuntași. Câți miri nu-și doresc asta? Noi am reușit! În loc să plângem la telefon după confirmări am reușit să avem mai mulți invitați decât ne-am fi imaginat.
2. Am crescut valoarea medie a darului de la 500 de lei la 615 lei (dublu wow!). N-a fost noroc pur așa cum s-ar crede.
Am reușit asta alegând servicii care aduc valoare precum:
Mulțumim, Mac și Ajutor, mă căsătoresc!
Începând din Mai 2020, înregistrarea seminarului Power Miresici este disponibilă pentru toate viitoarele noastre super mirese https://ajutormacasatoresc.ro/videoteca-miri